Intră în casă, îl întrebi ce face, iar el îți răspunde sec: „Bine!”
Îi spui să facă într-un anumit fel lucrurile, el își dă ochii peste cap și îți întoarce spatele.
Te duci la el în cameră să vorbiți, el e pe telefon și nu-ți acordă atenție.
Eu sunt Răzvan Cojocaru, trainer de dezvoltare personală pentru adolescenți, și întâlnesc în fiecare lună sute de copii și de părinți.
Știu că uneori viața cu un adolescent pare o luptă. Trebuie să ai putere de convingere și nervi de oțel. Trebuie să fii atent la fiecare cuvânt pe care i-l spui. Dacă nu zici ca el, ești împotriva lui, iar prietenii îi sunt aliații. Îi spui de 10 ori un lucru și nu face, dar dacă aude de la altcineva, percutează imediat.
Așa arată viața cu un copil adolescent. Știi care e cheia reușitei? Tu, ca părinte, să nu iei nimic personal. Să nu ai impresia că al tău copil face așa pentru că e împotriva ta. Să nu ai impresia că nu ești destul pentru el. Să lași lucrurile să treacă pe lângă tine, poate uneori fără să le auzi, dar mai ales fără să le primești în sufletul tău.
Adolescenții adeseori rănesc fără să vrea. Îi ia gura pe dinainte. La un moment dat, vor face declicul și vor învăța ce e bine să spună și ce nu. Ai încredere!
Dacă vrei ca al tău copil tău să învețe, pe lângă lucrurile de la școală, și abilități pentru a se descurca în viața de zi cu zi, inclusiv despre gestionarea emoțiilor la teste sau examene, intră pe www.eroul.ro și înscrie-l la Cursul de Dezvoltare Personală pentru adolescenți „Trezește EROUL din tine!”.
Comments